Medal Of Honor AIRBORNE

În ultima vreme, o reacţie deja obişnuită a jucătorilor vizavi de orice titlu cu acţiunea plasată în cel de-al doilea război mondial este aproape invariabil: „Oh, nu din nou!” Şi pe bună dreptate, deoarece imediat după science diction şi fantasy, al doilea război mondial este cel mai folosit „decor” pentru jocuri. Poate şi pentru că sunt un fan înrăit al acestui subiect este posibil ca reacţia mea în legătură cu astfel de titluri să fie mai îngăduitoare. În general, jocurile inspirate din WWII mi s-au părut mai reuşite din punct de vedere calitativ decât cele SF de exemplu, jucându-le cu plăcere de fiecare dată. De aceea, nu întâmplător Brothers in Arms şi Call of Duty se numără printre favoritele mele all-time.
Una dintre cele mai vechi şi populare serii având ca subiect WWII este Medal of Honor. Până acum, jocurile MoH au rămas fidele în abordarea lor cinematică, dar oarecum „romanţată”, a războiului. În limbajul specific jocurilor, „romanţat” se poate înlocui destul de bine cu termenul „arcade”, iar Medal of Honor a fost tot timpul o serie care a păstrat un echilibru destul de fragil între realismul istoric şi arcade. Medal of Honor: Airborne păstrează majoritatea atributelor predecesorilor, dar introduce şi câteva elemente noi, care par însă mai mult menite să creeze iluzia că este totuşi unui joc al anului 2007 decât să inoveze.
Ca întotdeauna, începem cu povestea, care (deloc surprinzător) este inexistentă. Totul se reduce la faptul că intri în pielea unui oarecare Boyd Travers, paraşutist în Divizia 82 Aeropurtată, care ia parte la mai toate operaţiunile importante de pe frontul de vest din cel de-al doilea război mondial: debarcările din Sicilia şi Italia, apoi Franţa, Olanda şi în cele din urmă o paraşutare peste o zonă industrială din nordul Germaniei. Airborne păstrează din celelalte titluri ale seriei şi stilul de construcţie al poveştii, ea fiind împărţită în şase mari campanii, fiecare corespunzând uneia dintre operaţiunile amintite mai sus, plus un tutorial scurt la început.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Aici întâlnim şi prima problemă a jocului, deoarece tutorialul este practic nefolositor. E adevărat că poate ne-am săturat de secvenţe introductive care tind să ne considere nişte fraieri, cu indicaţii de genul: „apasă W ca să mergi înainte”, însă cel din MoH:A nu te lămureşte cu absolut nimic despre cum să îl joci. Tutorialul constă de fapt în executarea a trei sărituri din avion, care teoretic au scopul de a te acomoda cu una dintre noutăţile introduse în Airborne - controlul unei paraşute şi aterizarea. Însă marea problemă este că jocul nu îţi spune deloc cum să execuţi aceste acţiuni.
Consideraţi exemplul următor: după săritura din avion, apare un mesaj pe ecran: „Pentru a putea ateriza mai bine, apăsaţi tasta de „umflare” a paraşutei… ok, dar… care este tasta de „umflare” a paraşutei?! Mă uit în lista de controls după „Flare”… nimic. Nici măcar nu era trecută categoria asta. Ei bine, în urma multor încercări, am găsit într-un final şi tasta buclucaşă: SPACE. Odată executate cele trei sărituri de care vorbeam anterior, jocul va trece automat la următoarea misiune, indiferent dacă aţi prins ideea cu aterizatul sau nu. La urma urmei, nu pot să condamn această alegere de design, deoarece aterizarea reuşită cu paraşuta nu este vitală pentru terminarea jocului. Singurul impediment este faptul că dacă aterizaţi prost, durează ceva mai mult timp până când personajul vostru se adună de pe jos şi se eliberează din chingile paraşutei, iar în caz că sunt inamici prin apropiere, aceştia vă pot umple de gloanţe foarte uşor, pentru că nu aveţi posibilitatea de a vă apăra.
O altă formă de tutorial este reprezentată de câteva mici filmuleţe introductive găsite în secţiunea „Extras” din meniul principal, care te învaţă câteva reguli de bază despre tactică şi modul de control, dar din nou, nu e menţionat nimic despre vreo tastă, iar unele abilităţi sunt total omise. De exemplu, nu spune nicăieri că îţi poţi ţine respiraţia în timp ce te foloseşti zoom-ul puştii cu lunetă. Asta am aflat-o singur, apăsând SPACE din greşeală când pândeam un inamic. De altfel, trebuie menţionat că ţinutul respiraţiei îmbunătăţeşte foarte mult precizia acestei arme însă producătorii, din motive necunoscute, au omis în totalitate să o menţioneze.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]